Aș vrea să îți vorbesc astăzi despre un subiect la care eu m-am tot gândit în ultimii ani. Este vorba despre un gest pe care noi toți îl facem zilnic, chiar dacă de cele mai multe ori nu îl conștientizăm. Deși pare un gest mărunt și făcut din automatism este unul din cele mai importante lucruri pe care un om le poate face în timpul vieții sale atât pentru el însuși cât și pentru ceilalți.
Toată viața noastră se învârte în jurul acestui concept de A DĂRUI. În permanență dăruim și ne dăruim chiar dacă o facem conștient sau inconștient.
Dăruiești din inimă sau vrei să demonstrezi ceva?
Sunt perioade ale anului ce stau sub simbolul acestui cuvânt magic: dăruiește. Ma refer aici la sărbătorile de iarnă, la cele de primăvară de 1 și 8 Martie, la Ziua Copilului. Acestea sunt perioadele “bombastice” din an în care fiecare încearcă să demonstreze și ce simte. Acesta este ceva foarte frumos, doar că, din păcate, uneori vrem să suplinim cu cadouri ceea ce nu poate fi înlocuit de nimic: sentimentul prețuirii reale.
Atunci când îi întrebi pe oameni despre daruri ei se gândesc automat la cele materiale. Oferim cadouri scumpe, dar de multe ori ele nu reprezintă adevăratele noastre sentimente. Ce poate fi mai trist în lume decât să primești sau să oferi un cadou material pentru a umple un gol sufletesc! O lipsă ce nu poate fi suplinită prin daruri materiale!
Dacă ne uitam la vânzările de produse specifice acestor sărbători am putea spune ca oamenii sunt într-o dragoste și fericire totală. Din păcate însă realitatea este alta. Suntem într-o demonstrație totală.
Dăruiești din inimă sau vrei să fii în rândul lumii?
De multe ori după aceste zile inimile rămân la fel de goale ca și portofelele. Banii sunt cheltuiți de multe ori cu ostentație pe cadouri scumpe în dorința de a demonstra ce nu există. Iar după ce această perioadă se încheie fiecare se întoarce la obiceiurile lui.
DESCARCĂ ACUM GRATUIT
GHIDUL FEMEII FEMININE
Înveți repede cum îți amplifici energia feminină devenind astfel mai atrăgătoare și încrezătoare în puterea ta
Viața își continua cursul ei firesc si îți aruncă în fata aceleasi probleme cu care generații întregi de femei și bărbați s-au confruntat. Și pe care trebuie sa le rezolvi.
Sentimentele nu tin seama de calendarul din perete. Si nici de cel de pe birou. Inima are ceasul ei, ticaitul ei propriu. Iar sufletul tau fie ca esti barbat sau femeie tanjeste dupa respect, apreciere, prețuire, iubire. Vrei sa fii acceptat așa cum esti, sa fii apreciat, iubit, dorit. Vrei să te simți împlinit. De asta facem tot ce facem.
Îți dorești să fii fericit și împlinit. Tot anul. Dacă ești femeie îți dorești să fii iubită. Nu doar de 8 Martie sau de ziua ta. Dacă esti barbat îți doresti să fii apreciat nu doar când oferi cadouri și flori, ci și când esti nepriceput, îngândurat, trist sau lipsit de putere.
A sărbători înseamnă a celebra ceea ce deja există și nu a demonstra ceva inexistent.
Fiecare dăruiește ceea ce are
Vreau acum să îți ofer o perspectivă nouă asupra acestui verb care schimbă destine: a dărui.
Se spune că într-o zi, un om bogat i-a dăruit unui om sărac un coş plin de gunoi pentru a râde de el. Omul sărac zâmbi şi plecă, ţinând în mâna coşul primit.
Ajuns acasă, a început să cureţe coşul, să-l spele şi să-l lustruiască. După ce coşul a fost curăţat şi strălucea de cât fusese lustruit, omul nostru umplu coşul cu cele mai frumoase şi parfumate flori din grădina sa cea frumos îngrijită.
Apoi s-a întors la omul bogat şi i-a înmânat acestuia coşul minunat aranjat şi plin de miresme îmbietoare.
Omul, surprins întrebă: “- De ce mi-ai oferit atâtea flori frumoase, când eu ţi-am dat doar gunoi?”
Cel sărac îi răspunse: “- Fiecare dintre noi dăruieşte ceea ce are în inimă!”
Povestea aceasta este plină de simboluri pe care fiecare om le trăiește zi de zi. Fiecare din noi oferă ceea ce are în inima sa. Coșul de gunoi sau coșul de flori poate fi oferit oricărei persoane din preajma ta: partenerului tău de viață, copilului tău, prietenului tău cel mai bun sau colegului tău de serviciu, vecinului. Sau rudelor, funcționarului de la ghișeu sau clientului. Oricui poți oferi ori una, ori alta. Tu alegi dacă oferi un coș plin cu flori sau plin cu gunoi.
Darurile după cum vezi nu sunt doar materiale, ci mai ales spirituale. Pe acestea din urmă noi le dăruim zi de zi, ceas de ceas. În permanență ne dăruim pe noi celorlalți și oferim din ceea ce avem.
Pentru a dărui trebuie mai întâi să ai
Cum poate un om să ofere ceva dacă el nu deține acel lucru? Cum pot eu să ofer un cadou material, un parfum de exemplu, dacă mai întâi nu dețin acel lucru? La fel se întâmplă și cu darurile sufletești.
Oamenii oferă celorlalți din preaplinul lor, din ceea ce ei deja dețin. Unii dăruiesc toleranță, apreciere, bucurie, zâmbete, înțelegere, sprijin, iubire. Iar alții dăruiesc amărăciune, invidie, ură, vorbe urâte, reproșuri, critică, nepăsare, indiferență, intoleranță, răutate.
De aceea eu spun mereu că nu trebuie să te superi pe cineva care îți oferă reproșuri, invidie sau alte lucruri negative. Acel om dăruiește ceea ce are, ceea ce posedă în sufletul lui! Cum ar putea un om să ofere cuiva iubire dacă el nu are iubire în suflet? Cum ar putea un om să ofere cuiva apreciere și admirație dacă sufletul lui este plin de invidie sau indiferență? Este datoria ta față de tine însuți să înțelegi lucrul acesta.
Dăruiești doar ceea ce ai
A dărui nu implică mereu a avea intenția să dăruiești, dar întotdeauna este obligatoriu să deții ceea ce oferi pentru că fiecare poate dărui doar din ceea ce are.
Sufletul omului poate fi asemuit de multe ori cu o baterie care pentru a face să funcționeze o relație ea trebuie să fie plină. Bateria trebuie să fie încărcată pentru a putea oferi energia necesară să alimenteze relațiile din viața noastră.
Ai grijă la micile alegeri pe care le faci şi pe care le exprimi prin felul tău unic de a fi cu ceilalţi pentru că adevăratele cadouri sunt cele pe care fiecare din noi le face zi de zi.
Când dăruiești îți schimbi destinul
Succesul nostru în viață depinde de multe ori într-o foarte mare măsură de interacțiunile noastre cu ceilalți și de calitatea relațiilor din viața noastră. Nu-i așa că atunci când o relație este disfuncțională, cu șeful, cu colegul, cu partenerul de viață, nu ai o stare bună și simți că nu progresezi?
Giverii și takerii
Autorul american Adam Grant a scris o carte întreagă ”A da și a lua” și zeci de articole pe tema dăruirii și primirii. El spune că oamenii pot fi împărțiți în trei mari categorii:
– Takers sau profitorii: cei care mai mult vor să obțină decât să ofere
– Givers sau donatorii: cei cărora mai mult le place să ofere decât să primească
– Matchers sau negustorii: cei care funționează pe principiul ”dinte pentru dinte”
Profitorilor le place să obțină mai mult decât dau. Ei vor întotdeauna balanța să fie înclinată mai mult în partea lor. Profitorii își pun interesele proprii mai presus de interesele celorlalți. EI cred că lumea este o competiție. Aceștia au sentimentul că pentru a reuși trebuie să facă dovada competenței lor.
Donatorii sunt foarte rar întâlniți la locul de muncă. Ei urmăresc cu mai multă atenție ceea ce au ceilalți nevoie de la ei și oferă ajutor fără să o facă în mod strategic așa cum fac profitorii. Cei mai mulți oameni în viața lor personală sunt donatori. În cuplu sau în prietenie oamenii oferă mult fără să țină socoteala de ceea ce primesc așa cum o fac la locul de muncă.
Tiparul negustorului în relații
Însă cei mai mulți dintre oameni se încadrează în tiparul negustorului și acționează după principiul ”îmi dai -îți dau” și caută să păstreze un echilibru între ce dăruiesc și ce primesc.
Studiile făcute pe mii de oameni au demonstrat că în ierarhia succesului, atât în viață cât și în carieră, donatorii domină atât partea inferioară cât mai ales vârful ierharhiei. Profitorii și negustorii sunt cei care se situează la mijlocul ierarhiei.
Donatorii sunt cei care ajung în vârf. Și, deși sunt și ei la fel de ambițioși ca și ceilalți, reușesc să joace jocul vieții după principiul câștig-câștig. Iar atunci este mult mai ușor să reușești când celălalt știe că exact câștigul tău îi va aduce și lui un câștig.
Așadar oamenii privesc diferit conceptul de a dărui în funcție de contextul care presupune oferirea: este vorba de profesie, de prieteni, de familie sau de partenerul de cuplu?
Tratăm oamenii diferit, unora le dăruim mai mult, altora mai puțin, de la unii avem așteptări, de la alții nu. Însă fiecăruia îi dăruim doar din ceea ce suntem căci indiferent ce limbaj am folosi întotdeauna vom exprima doar ceea ce suntem.
Ceea ce ai în prezent este o reflectare a ceea ce ai dăruit în trecut.
Un singur lucru vreau să îți mai amintesc acum: astăzi nu va mai veni niciodată. Nicio zi nu se mai întoarce vreodată, iar cândva o zi va fi chiar ultima. Nu cerși de la ceilalți pentru că nu au ce să-ți dea. Amintește-ți că fiecare oferă doar ceea ce are.
Obține tu pentru tine prima dată, încarcă-ți sufletul cu cât mai multe lucruri frumoase, cu prețuire și iubire, iar apoi dăruiește necondiționat din preaplinul tău.