Schimba-ti viata în bine. Gândește-te la viața ta în perioada de pandemie, care au fost punctele care te-au îngrijorat în tot acest timp? Ce anume a reprezentat pentru tine un domeniu de îngrijorare? Banii? Siguranța? Starea emoțională? Sănătatea? Libertatea? Te-a luat cu palpitații când ai văzut că trebuie să stai în casă atâta timp sau poate faptul că nu aveai siguranța locului de muncă?
Toate problemele pe care le ai le poți rezolva mult mai simplu când ai control al minții tale. Când îți manageriezi mintea dobândești echilibru interior și prin echilibru interior poți crea mult mai ușor realitatea pe care îți dorești să o trăiești.
Schimba-ti viata în bine. Dacă nu acționezi diferit, nimic în viața ta nu se va schimba.
Foarte mulți oameni când descoperă dezvoltarea personală cred că dacă doar citesc, merg la cursuri sau urmăresc diverse materiale, viața lor se va schimba. Cursurile sunt foarte bune pentru că îți oferă acces la informație de calitate. Ceea ce produce efectiv schimbarea în viața ta este aplicarea a ceea ce înveți la respectivele cursuri.
Informația neaplicată este egală cu zero. Degeaba știi. Informația aplicată este mai valoroasă decât diamantul.
Ceea ce eu promovez este acțiunea. Da, ai nevoie de educație, de informații de calitate însă lucrul de care ai cea mai mare nevoie pentru a-ți schimba viața, pentru a avea rezultate extraordinare este să aplici ceea ce înveți. Cu alte cuvinte să faci ceea ce se numește muncă interioară, lucrul cu sine, să aduci un plus de conștientizare în viața ta prin educație și apoi să aduci un plus de responsabilitate în ceea ce privește rezultatele pe care le obții.
DESCARCĂ ACUM GRATUIT
GHIDUL FEMEII FEMININE
Înveți repede cum îți amplifici energia feminină devenind astfel mai atrăgătoare și încrezătoare în puterea ta
Un coach te poate ajuta să devii accountable și îți va monitoriza progresul, pașii de acțiune spre obiectivul tău. Coaching-ul este singura metodă din lume care îți aduce garantat rezultatul pe care îl vrei. Funcționează eficient pentru orice obiectiv ai pentru că nu se oprește la conștientizare, ci te ajută și să acționezi pentru visurile tale.
“Eu, până acum nu am simțit că sunt afectată de pandemie pe nici un plan, dar de ieri m-au copleșit o sumedenie de stări de confuzie”, spune Diana.
Este în regulă să simți confuzie, panică și îngrijorare nu doar referitor la această perioadă a pandemiei, ci legat de orice alt subiect din viața ta. Problema pe care cei mai mulți oameni o au este pentru că nu-și acceptă aceste emoții și mulți dintre ei și le reprimă. Ce înseamnă să reprimi o emoție? Înseamnă să vrei să scapi de acea emoție, să vrei să o bagi sub covor sau să te minți singur spunând că nu simți acel lucru.
Oamenii care își reprimă emoțiile cred că lucrurile se rezolvă de la sine cu timpul. În realitate timpul nu rezolvă nimic, ci tu le rezolvi pe toate.
Cum ajungi să simți anumite emoții?
Cei mai mulți oameni nu conștientizează cum ajung să simtă ceea ce simt. Ne lipsește educația emoțională și acum avem nevoie de ea mai mult decât oricând.
Trăim într-un univers care este guvernat de legea cauzei si a efectului. Nimic nu este întâmplător. Semnificația pe care alegi să o dai unei anumite experiente sau unui anumit fapt din viata ta este ceva ce tu alegi. Nimic nu apare întâmplător în viața ta. Când spun acest lucru mă refer la faptul că există o cauză. Și acea cauză ești tu. Cauza o reprezintă modul tău de gândire, paradigma ta, modul în care tu alegi să vezi lucrurile și să-ți trăiești viața.
Exemple: Te-ai certat cu partenerul sau ai fost concediată, te-au bătut părinții când erai mică, treci prin pandemie, etc. Acestea sunt exemple de evenimente pe care de obicei le percepem negativ. După acest eveniment îți apare un gând sau mai multe gânduri. Evenimentul a trecut de mult. Dar acele gânduri pe care tu le ai și după ce evenimentul a trecut duce la o emoție. și emoția te duce mai departe, la un anumit comportament.
Schimba-ti viata în bine. Emoțiile tale sunt combustibilul tău.
Emoția este combustibilul nostru, al oamenilor. Așa cum o plantă are nevoie de apă să înflorească, tot așa și noi avem nevoie de emoții utile, pozitive, frumoase ca să înflorim. Omul are nevoie de emoții pozitive pentru a avea un comportament constructiv spre rezultatele pe care vrea să le obțină în viață. Comportamentul tău creează rezultatele pe care le ai. Oricât de mult ar încerca cineva să se amăgească și să caute alte cauze, adevărata cauză este în el însuși. Cauza este comportamentul pe care acea persoană îl are. Atitudinea este totul.
Ce fac oamenii de obicei? Se uită la rezultatele lor, cum ar fi faptul că nu au bani sau nu au relația pe care și-o doresc. Se uită la faptul că se ceartă cu semenii sau observă că sunt nedreptățiți ori marginalizați la job. Se uită la rezultate și nu știu cum să le schimbe. Se frustrează în legătură cu rezultatele nesatisfăcătoare pe care le obțin. Acest mod de gândire generează o emoție negativă sau una de neîncredere în sine. Apoi pentru că se simt neîncrezători, comportamentele lor vor urma același tipar care le-a generat acțiunea respectivă.
Și uite așa ai ajuns în buclă. Simți emoții negative, creezi rezultate proaste. Te uiți la rezultatele proaste și te simți prost. Și tot așa.
Tot ceea ce astăzi consideri adevărat, ai învățat în trecut de la alți oameni. Cum te ajută asta?
Ceea ce majoritatea oamenilor nu cunosc este faptul că tot secretul stă în drumul pe care mintea îl parcurge de la eveniment la gând. Cu alte cuvinte în PERCEPȚIA TA despre acel eveniment sau rezultat pe care îl privești.
Ce se întâmplă în acest interval? De la eveniment la gând întotdeauna ai o percepție despre evenimentul respectiv, ai dialogul tău interior. Aici este “părerea ta” despre ceea ce ți se întâmplă.
Schimba-ti viata în bine. Nu este important ce s-a întâmplat, ci percepția ta despre acel eveniment.
În cursul de dezvoltare emoțională vorbesc despre faptul că noi nu lucrăm cu realitatea însăși, ci cu percepția noastră despre ea. Ceea ce vreau să spun este că, dacă te gândești la casa ta, aceasta nu este fizic în mintea ta, deoarece nu ar fi posibil așa ceva. Cu ce lucrezi tu, de fapt? Cu o imagine a casei, cu o reprezentare mentală a acesteia, cu imaginea pe care o ai tu despre casa ta. Și în funcție de reprezentarea aceasta mentală, tu aleg mai departe ce să faci, îți aleg mai departe percepția pentru că aceeași casă pentru tine poate să fie frumoasă, spațioasă și pentru altă persoană să fie foarte neîncăpătoare.
De ce se întâmplă acest lucru? De ce percepția este diferită?
Este aceeași casă, are aceleași dimensiuni, aceeași împărțire a camerelor? Nici una din cele două persoane nu operează cu casa însăși, ci fiecare persoană are propria reprezentare mentală. Fiecare persoană are propria imagine din interiorul minții sale despre casa respectivă. Această imagine diferă de la om la om. Imaginea din interior este relativă. De obicei această imagine mentală este percepută comparativ cu un anumit standard pe care fiecare persoană îl are.
Exemplul cu casa este un subiect neutru și ușor de înțeles. Însă gândește-te la un divorț, același eveniment poate avea cu totul altă semnificație pentru două persoane diferite deoarece fiecare are o altă reprezentare mentală despre aceeași situație. O persoană poate fi tristă ca urmare a despărțirii, iar o alta poate fi fericită. O persoană poate vedea în pierderea job-ului o oportunitate pentru un nou capitol mai bun în viața sa. Iar o altă persoană poate percepe pierderea jobului ca pe un dezastru.
Reprezentarea mentală se produce în mintea ta unde tu ai control 100%.
Nu poți controla ce spune o persoană, dar poți controla percepția pe care o ai tu despre ceea ce spune persoana respectivă. Poți alege cum să vezi tu în interior lucrurile.
Cum poți să privești despărțirea de o persoană dragă astfel încât să nu mai suferi?
Chiar și un eveniment precum moartea pe care noi îl percepem negativ și dureros se supune acestui principiu al percepției și al reprezentării mentale.
De ce ajung să sufăr când moare cineva din viața mea? Sau când te desparți de cineva? Evenimentul poate a fost acum o săptămână, o lună sau 7 ani. Ce se întâmplă, de fapt? Eu am o percepție asupra acelei experiențe care îmi generează emoția de suferință, de durere. Acel gând pe care eu îl am s-ar putea să fie de genul: nu am apucat să-i arăt cât de important/ă a fost pentru mine, nu a apucat să-și trăiască întreaga viață, avea atâtea planuri și nu a reușit sa le ducă la îndeplinire, s-a întâmplat într-un moment nepotrivit, nu am fost acolo lângă el/ea. Nu am apucat să-i cer iertare, să-i spun că îl/o iubesc.
Ce se întâmplă cu aceste fraze? Sunt gânduri pe care oamenii le au și care generează emoții. Nu evenimentul te face să te simți într-un anumit fel, ci eticheta pe care o pui acelei experiențe. Orice eveniment, fie că îi conferim un sens negativ sau pozitiv este supus acestui principiu al percepției.
Ce poți face? Schimbă aceste gânduri cu unele care te ajută mai mult. De exemplu poți spune: Tot ce-i mai bun urmează să se întâmple. Dumnezeu este alături de mine și mă susține. Tatăl meu ceresc are grijă de mine. Sufletul este veșnic. Pot simți și de la distanță iubirea și prezența acestei persoane. Și eu îi pot transmite iubirea mea. Totul se întâmplă spre binele nostru cel mai înalt.
Pe măsură ce ajungi să ai o educație emoțională începi să-ți schimbi percepțiile asupra experiențelor de viață.
Spuneam că nu lucrăm cu realitatea însăși, ci cu straturi pe care le percepem din ea. Este ca atunci când ai în fața ta o priveliște cu un munte. Tu ești în camera ta la pensiune sau hotel și privești pe fereastra ta. Vezi o parte din acel munte. Dacă urci la etajul 5 se lărgește perspectiva, vezi o parte mai mare. Dacă ai urca la etajul 15 ai vedea și mai mult. Iar dacă ai urca într-un elicopter ai putea vedea întreg peisajul.
La fel se întâmplă și în mintea noastră. Cu cât ești mai conștientă de filtrele din mintea ta, care sunt destul de multe, cu cât începi să-ți aplici întrebările corect, cu atât elimini din aceste filtre și ajungi să percepi realitatea într-un mod diferit. Acest fapt te face să simți mult mai des emoții pozitive, constructive și să te ajută să creezi rezultatele pe care ți le dorești.
Schimba-ti viata în bine. Cum ajungi să crezi că toată lumea e la fel și că toate ți se întâmplă numai ție?
Mintea noastră pentru a percepe experiențele de viață are tot felul de filtre. Unul din aceste filtre ar fi faptul că generalizează. De exemplu, când îi spui partenerului: tu niciodată nu duci gunoiul, tu de fiecare dată te uiți la televizor numai la ce vrei tu.
Sintagmele ”de fiecare dată”, ”mereu”, ”niciodată”, ”totdeauna” sunt generalizări pe care mintea ta le face. Înainte să afirmi aceste lucruri întreabă-te: chiar de fiecare dată se uită la televizor doar la ce vrea el? Niciodată nu te-ai uitat și tu la un film care-ți place ție, la ceva ce te pasionează pe tine? Chiar niciodată nu a dus partenerul tău gunoiul?
Când spui că toți bărbații sunt la fel faci iarăși o generalizare. Sau când vii și spui despre locul de muncă: așa este la job, ce să faci? Munca nu are cum să-ți placă! Așa e la patron, mergi înainte, taci și înghiți pentru că ai nevoie de bani să-ți plătești ratele, mașina, casa sau ce mai ai tu de plătit.
Acesta este un filtru mental pe care tu îl aplici realității în care trăiești. Adică se întâmplă un eveniment la job, nu vezi realitatea 100%, vezi doar o părticică de realitate și o vezi prin acest filtru, prin “ochelarii” pe care îi ai. În cazul acesta, cu acești ochelari faci o generalizare neplăcută ca și cum munca nu ar putea să fie și o pasiune sau o joacă, o activitate plăcută, ci la muncă trebuie să taci și să înghiți, să mergi mai departe. Cam așa este atunci când mintea ta folosește generalizări.
Schimba-ti viata în bine. Creează realitatea pe care ți-o dorești prin schimbarea dialogului interior
Cum ar fi să începi de astăzi înainte să îți folosești mintea pentru a face generalizări constructive pentru obiectivele tale? Cum ar fi să începi să îți amintești reușitele tale și să spui:
Eu întotdeauna reușesc ceea ce-mi propun. Eu mereu am fost o persoană capabilă și eficientă. Eu pot. Eu sunt în stare. Cum ar fi să îți amintești un vis pe care ți l-ai îndeplinit și să spui: Eu întotdeauna am grijă de mine. Eu mereu îmi îndeplinesc visurile. Sunt o femeie extraordinară. Reușesc să realizez tot ceea ce-mi pun în minte.
Creează tipul de viață pe care vrei să-l trăiești prin folosirea eficientă a minții tale.
Educă-ți mintea să te susțină în a-ți atinge obiectivele. Pentru a reuși în ziua de astăzi nu mai este suficient să trăiești doar cu ceea ce ai învățat de la mama și de la tata sau în învățământul obligatoriu. Ai nevoie de auto-educație.
Dacă simți că acest articol ți-a fost util, te aștept cu mare drag la cursurile Scolii de Coaching să înveți cum să creezi realitatea pe care ți-o dorești prin cea mai eficientă metodă de lucru cu oamenii.
Dacă ți-ar plăcea să lucrezi cu oamenii, atunci coaching-ul s-ar putea să ți se potrivească. Este industria cu cea mai amplă dezvoltare în lume. Trendul a venit și în România, iar cine îl prinde va avea de câștigat. Avantajul este că poți lucra online și-ți poți construi afacerea ta începând chiar de astăzi. Află mai multe detalii despre cursul acreditat de coaching de aici.